Deși unii din PSD se grăbeau să caute candidați la Primăria Craiovei în ziua reținerii Olguței Vasilescu, primărița le dă o veste proastă: nu renunță la candidatură. Olguța a dezvăluit că în cazul în care PSD găsea un alt candidat era decisă să candideze ca independent.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat miercuri seara la Antena 3, la Sinteza Zilei, că este și mai determinată să candideze pentru un nou mandat de edil-șef al Craiovei. ”Mă simt obligată de craioveni să candidez. Le mulțumesc pentru susținerea din ultimele zile. În plus, am niște proiecte de dus la capăt”, a spus Olguța Vasilescu. Primarul Craiovei a explicat și zâmbetul de la ieșirea din sediul DNA: Știam că sunt nevinovată.
La emisiunea lui Victor Ciutacu, de la Romania Tv, primărița a dezvăluit că a luat în calcul inclusiv o candidatură ca independent: “Un prieten mi-a spus ieri, când i-am spus că vreau să candidez la Primăria Craiova chiar şi din postura de independent, dacă partidul găseşte un alt candidat, că sunt nebună. Probabil. Dar eu cred că trebuie să mai fie şi astfel de oameni în România, chiar dacă se spun tot felul de lucruri despre ei”.