Edilii din Bechet și Argetoia au rămas fără mandatele de primari după ce Prefectra Dolj a dat curs sentinețelor de incompatibilitate a celor doi date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a emis joi, 22 ianuarie 2015, Ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al oraşului Bechet, al domnului Ionele Gheorghe. De asemenea, Prefectul judeţului Dolj a emis şi Ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al comunei Argetoaia, al domnului Beznă Mircea. Emiterea ordinelor au avut la bază Raportul de evaluare nr. 74655/G/II/2011 şi Decizia irevocabilă nr. 2313/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, respectiv Raportul de evaluare nr. 73242/G/II/2011 şi Decizia irevocabilă nr. 5226/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României”, se precizează într-un comunicat remis de Prefectura Dolj.