Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății

 „În urmă cu 25 de ani, mulți dintre cei aflați astăzi în Piața «Alexandru Ioan Cuza» scriau una dintre cele mai glorioase file din istoria noastră și, prin împlinirea aspirației la libertate a unei întregi națiuni, așezau piatra de temelie a României de azi.  Se împlinește un sfert de veac de când, prin sacrificiul suprem al eroilor unui Decembrie însângerat, România s-a smuls din întunericul în care o împinsese un regim totalitar și a făcut pasul hotărâtor către lumină, către adevăr, către democrație. 1989 va rămâne un moment de referință al trecutului, marcând sfârșitul unei epoci, dar și începutul unui nou capitol al devenirii noastre, un destin ce ne spune că astăzi suntem o națiune puternică, unită, respectată de partenerii europeni, dar și o națiune care prețuiește și apără libertățile fundamentale ale fiecăruia dintre cetățenii săi. Generațiile ce vor veni nu trebuie să uite niciodată că drepturile pe care le avem consfințite și care ne definesc existența nu ne-au fost oferite, ci au fost câștigate prin luptă, că pentru ele a fost plătit un preț dureros și că le datorăm recunoștința noastră tuturor celor care au pus interesele țării mai presus de propriile vieți.În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, permiteți-mi să exprim sincerul nostru omagiu față de toți cei care, prin jertfa lor din iarna Revoluției Române, ne-au redat libertatea și demnitatea, dar și întreaga noastră compasiune şi ataşamentul deplin faţă de familiile eroilor din Decembrie 1989.“