8 septembrie 2024

„Prin hotărârea de a vorbi o oră despre propria guvernare, o dată pe lună, premierul Ponta pretinde că restabilește dialogul cu Parlamentul. O noutate în conduita guvernamentală? Nu. Prezența premierului de ieri din Parlament a fost un simplu joc de imagine, în care șeful Cabinetului vine și povestește cum ”ar fi bine, ca să nu fie rău” și pleacă fără să răspundă la nicio întrebare. Cu alte cuvinte, ora premierului înseamnă doar ora indicațiilor premierului către Legislativ. PNL consideră că Victor Ponta și-a făcut ieri în Parlament chiar un bilanț al insucceselor sale guvernamentale”, susţine purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

„Victor Ponta încearcă să cumpăre timp și indulgență pentru un cabinet lipsit de rezultate și cu obiective care se recosmetizează din 3 în 3 luni fără a se întâmpla în fapt nimic. Suntem pentru un rol puternic al Parlamentului, însă Victor Ponta ca prim ministru a lucrat permanent în direcția opusă, ocolind mereu această instituție când a fost cazul unor proiecte majore, și evitând dezbaterea parlamentară care ar fi scos la lumină carențele inițiativelor guvernamentale. Vom analiza atent în ce măsură va respecta de acum înainte rolul Parlamentului. Victor Ponta este total necredibil în acest demers de imagine atâta vreme cât și-a continuat comportamentul duplicitar față de activitatea propriului partid în Parlament, făcându-se că nu cunoaște ce fac acolo colegii săi din majoritatea care a controlat și încă mai controlează Parlamentul. Considerăm că prin mesajul de ieri Victor Ponta arată că nimic nu s-a schimbat în atitudinea sa politică. PNL cere Guvernului să trimită spre analiza Legislativului acțiunile concrete realizate săptămână de săptămână, în „lumina” celor asumate ieri, în discursul autoadmirativ al lui Victor Ponta”, mai spun liberalii.