6 octombrie 2024

În timp ce liberalii erau în ședință cu primarii, ALDE Dolj anunța într-o conferință de presă că a mai luat un edil de la PNL. Este vorba de primarul Eugen Giurca de la Sălcuța. Tot vineri s-a alăturat celor de la ALDE, Adinel Ilinca, fost vice PNL Dolj. Adinel Ilinca este fratele mult mai celebrilor Costel și George Ilinca.

„ALDE Dolj continuă procesul de consolidare a structurilor sale organizatorice şi rămâne un partid deschis tuturor doljenilor care cred în valorile unui liberalism autentic de secol XXI. Salutăm faptul că ni se alături oameni valoroşi, atât dintre cei care nu au mai făcut politică, dar şi liberali adevăraţi, foşti membri PNL, care au înţeles că ALDE este casa liberalismului în România. În această săptămână s-au alăturat echipei noastre domnul Adinel Ilinca, fost vicepreşedinte al PNL Dolj, precum şi alţi membri ai organizaţiilor PNL din municipiul Craiova. De asemenea, salutăm decizia domnului Eugen Giurcă, primar (ex PNL) al comunei Sălcuţa, de a adera la programul nostru politic şi de a fi partener ALDE de acum înainte”, a spus Ion Cupă.

Primarul din Sălcuța: Nu am fost băgaţi în seamă de nici o culoare

„Din momentul de faţă, voi susţine formaţiunea ALDE, întrucât în această formaţiune mă regăsesc cel mai mult. În partea cealaltă, nu am fost apreciaţi, nu am fost stimaţi, nu am fost băgaţi în seamă de nici o culoare, ca şi primari. Și asta m-a determinat să fac acest pas”. Întrebat la care conducere politică se referă, la cea veche sau la cea actuală, primarul din Sălcuţa a răspuns scurt: „Și, şi!”. De menţionat că, în urma alegerilor locale, ALDE Dolj nu a obţinut nici un post de consilier local în localitatea Sălcuţa.